Domeniul Vladoi- Pivnita Basarabilor Syrah & Feteasca Neagra

44,00 lei

Pivnița Basarabilor este un exemplu grăitor pentru zona Dobrogea, o comuniune între autohton și international. Fetească Neargă și Syrah sunt două soiuri care se simt bine la Murfatlar, vinul rezultat având note picante de piper verde, iar pe final apare senzația de ciocolată și vanilie, datorată maturării vinului în butoaie de stejar.

Product Description

Denumirea satului Siminoc provine de la floarea cu acelaşi nume care se găseşte din abundenţă pe aceste locuri, vechiul nume turcesc al satului Siminoc fiind Turmuflat.

Cu ocazia unor lucrări la cariera de cretă din dealul Tibişir, s-au descoperit săpate în stâncă, bisericuţe rupestre, galerii cu lăcaşuri pentru morminte și locuinţe construite din blocuri de cretă datate de către arheologi ca fiind din jurul anilor 900 după Hristos.

Soiurile de struguri roșii care se vinifică la Murfatlar în vederea obținerii de vinuri D.O.C. sunt: Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Pinot Noir, Burgund Mare și Syrah. Recoltarea strugurilor se face la maturarea fenolică, atunci când au acumulat în pielițele boabelor cantitățile cele mai mari de antociani.