Product Description
Partea de vest a masivului Dealu Mare prezintă soluri formate pe argile roşii, marne şi în proporţie mai redusă pe nisipuri fine roşcate. Adeseori, alternanţele dintre straturile de argilă şi cele de nisip, înclinate în sensul pantei, provoacă alunecări de terenuri, proces destul de frecvent în podgorie. Aceste soluri, cu un conţinut ridicat în oxizi de fier, sunt foarte indicate pentru cultura soiurilor pentru vinuri roşii.
Masivul deluros este brăzdat de numeroase văi cu deschidere generală spre sud-est, care delimitează o serie de dealuri aproape paralele, a căror altitudine variază între 134 – 170 m la limita dinspre câmpie şi 460 – 550 m în zona dealurilor mai înalte
Familia Antinori produce vin de mai bine de 600 ani, de când Giovanni di Piero Antinori s-a alăturat în 1385 la Arte Fiorentina dei Vinattieri. Având un istoric ce se întinde de-a lungul a 26 de generaţii, familia a condus afacerea prin decizii inovatorare, uneori chiar curajoase, purtând întotdeauna un respect neclintit faţă de tradiţie şi teren.
Marchizul Piero Antinori este în prezent directorul companiei, fiind asistat de cele trei fete ale sale, Albiera, Allegra şi Alessia, care sunt implicate în afacere. Calitatea tradiţiei, pasiunii şi instinctului au ajutat ca Antinori să ajungă în topul producătorilor de vinuri fine, de calitate.

